Valul puternic de căldură care afectează Japonia a provocat moartea a 32 de persoane săptămâna trecută, cea mai mare cifră înregistrată vara aceasta. În paralel, 11.000 de japonezi au fost internați la urgență cu simptome provocate de temperaturile ridicate, informează marți guvernul nipon citat de EFE.
Potrivit unui raport publicat de Agenția de gestionare a incendiilor și dezastrelor, în perioada 3 — 9 august, 11.219 de oameni au fost internați în centre medicale din cauza insolației și a deshidratării. Un număr de 32 de persoane au murit înainte să fie spitalizate.
Este a doua săptămână consecutiv când numărul persoanelor cu simptome legate de temperaturile înalte depășeste pragul de 10.000, de la începerea măsurătorilor, în anul 2008.
Dintre acestea, 331 au prezentat simptome acute și au necesitat spitalizare de peste 3 săptămâni, în timp ce alte 3.861 au avut simptome moderate, fiind internate un timp mai scurt, notează comunicatul. Persoanele cu vârste de peste 65 de ani au reprezentat circa jumătate din cazuri.
Valul puternic de căldură, care afectează de săptămâna trecută arhipelagul nipon, a adus temperaturi care au depășit 35 de grade și un indice de umiditate de peste 65 la sută la Tokyo și în alte zone ale țării, astfel încât agenția a sfătuit populația să se hidrateze corespunzător.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
JAPONIA: Valul de căldură a provocat moartea a 32 de persoane într-o săptămână

Lasa un raspuns