Jandarmii, solicitați să aplaneze tot mai multe situații care au indignat cetăţenii

În prima săptămână a primei luni de iarnă calendaristică, jandarmii maramureşeni au fost solicitaţi să intervină în situaţii de încălcare a prevederilor legale pentru tulburarea liniştii publice, consum de băuturi alcoolice în loc nepermis, apelare la mila cetăţenilor, conflicte verbale generate de injurii şi expresii jignitoare, gesturi şi fapte obscene care au indignat cetăţenii.

Efectivele de jandarmi au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale conform competenţelor.

Luni, 03 decembrie a.c., în jurul orei 22:00, pe strada Gării din Baia Mare,  trei bărbaţi din localitate, unul de 44 de ani, altul de 46 şi celălalt de 47 de ani, au tulburat liniştea locatarilor prin strigăte şi larmă, determinându-i pe aceştia să solicite intervenţia forţelor de ordine.

Marţi, 04 decembrie a.c., în jurul orei 17:00, jandarmii au fost solicitaţi de către cetăţenii care erau pe strada Gării din Baia Mare,  pentru faptul că trei persoane de sex masculin din localitate, unul cu vârsta de 45 de ani, altul de 46 şi celălalt de 50 de ani, consumau băuturi alcoolice şi apelau în mod repetat la mila trecătorilor.

Miercuri, 05 decembrie a.c., în jurul orei 20:00, un tânăr de 30 de ani din Baia Mare, în timp ce se afla pe strada Hortensiei din localitate, a tulburat liniştea publică prin strigăte şi înjurături, fapte ce au dus la indignarea locatarilor care au solicitat intervenţia jandarmilor.

Joi, 06 decembrie a.c., în jurul orei 22:00, cetăţenii ce se aflau în zona unui magazin situat pe bulevardul Unirii din Baia Mare, au chemat jandarmii pentru faptul că un tânăr de 30 de ani domiciliat în municipiul de reşedinţă, apela la mila trecătorilor în mod repetat adresând totodată expresii şi cuvinte jignitoare celor care nu-i dădeau bani.

IJJ Maramureș: ,,Cetăţenii pot solicita non-stop sprijinul jandarmilor maramureşeni în situaţia tulburării ordinii publice sau pot sesiza orice problemă, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.’’

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.