Jandarmii maramureșeni, de strajă evenimentelor programate în weekend. Care sunt acestea

Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranţă publică și pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș vor acționa și în acest sfârșit de săptămână cu ocazia desfășurării manifestărilor din spațiul public, astfel:

  • La Sala Polivalentă din Baia Mare se vor desfășura meciurile din cadrul unui turneu amical de handbal masculin.
  • În Băiuț va avea loc Festivalul ,,Rock N’ Road Weekend”, ediția a X-a. În cadrul evenimentului va avea loc Ziua Minerului.
  • În perioada 7-8 august, în Parcul Grădina Morii din  Sighetu Marmaţiei va avea loc a IX-a ediţie a  festivalului de muzică folk ,,Floare de Colț”;
  • În data de 7 august, începând cu ora 9.00, în Stațiunea Mogoșa se va desfășura competiția de alergare montană de anduranță ,,Mogoșa Everesting”.;
  • În 8 august, între orele 10.30 – 14.00, pe tronsonul de la intersecția străzii Basarabiei cu strada Traian până la intersecția străzii Plevnei cu str. 22 Decembrie, din municipiul Sighetu Marmației, se va desfășura  expoziția auto ,,Fabricat în România”.

Tot în această perioadă vor fi intensificate misiunile de menținere a ordinii publice atât independent, cât și în sistem integrat, pe traseele montane și în staţiunile turistice de pe raza județului dar şi în zonele de agrement, pentru prevenirea oricăror situații de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.