Jandarmi alături de copii la mănăstire

Jandarmii maramureșeni continuă acțiunile în cadrul campaniei preventiv-educative „Vacanţă în siguranţă”, iar ieri a avut loc o întâlnire cu un grup format din peste 100 de copii în tabăra de vară de la Mănăstirea Chiuzbaia, organizată de Asociaţia Tinerilor Ortodocşi ai Protopopiatului Baia Mare în colaborare cu sectorul teologic educaţional al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Baia Mare.                               

Violenţa în mediul şcolar, folosirea responsabilă a rețelelor de socializare şi consecințele unui comportament antisocial au fost unele dintre subiectele aduse în discuție. Copiii au fost interesați și de modul în care pot semnala și pot acționa în cazul în care sunt martori sau victime în diferite situații, cum ar fi violenţa domestică, absenteismul şcolar, consumul de droguri şi alcool, posibilele urmări ale situațiilor în care conflictele escaladează și se ajunge la diferite forme de violență.

De asemenea, acestora le-au fost prezentate și aspecte cu privire la atribuţiile ce le revin jandarmilor montani, dotarea specifică a Jandarmeriei Montane, reguli de conduită în mediul montan şi protejarea acestuia, tehnici esenţiale de supravieţuire, dotarea minimă obligatorie pe un traseu montan, locul recomandat pentru instalarea unei tabere, precum şi elemente de bază ce trebuie respectate pe timpul deplasărilor pe munte.

Campania „Vacanţă în siguranţă” continuă pe toată perioada vacanţei de vară, iar în cadrul acesteia au loc întâlniri atât cu elevi din judeţ, cât şi cu cei care se află în tabere organizate şi sunt în vizită în Maramureş.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.