Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, în prezent lider al opoziţiei de la Kiev, a promis luni, înaintea primei audieri în cadrul procesului său după arestare, să-şi continue lupta pentru a face din Ucraina ‘un veritabil stat european’, relatează AFP.
"Închisoarea este închisoare, nu vreau să mă plâng. Este un test, dar şi sensul vieţii mele, de a acţiona pentru ca Ucraina să devină un veritabil stat european", le-a spus ea jurnaliştilor în sala de tribunal înainte de audiere.Fără cătuşe la mâini, Iulia Timoşenko, perfect machiată şi coafată, nu părea marcată luni dimineaţă de cele trei zile petrecute în detenţie, notează France Presse.În afara tribunalului, câteva sute de susţinători ai fostului premier s-au adunat şi au scandat sloganuri împotriva puterii. Manifestanţii au adunat de asemenea semnături pentru o petiţie prin care cer dizolvarea parlamentului şi demiterea preşedintelui Viktor Ianukovici.Iulia Timoşenko a fost arestată preventiv vineri de tribunalul unde este judecată de la sfârşitul lunii iunie pentru abuz de putere. Judecătorul a decis închiderea sa, susţinând că a încălcat în mod repetat ordinele tribunalului.Iulia Timoşenko, cel mai înverşunat rival al actualului preşedinte Viktor Ianukovici, poate fi condamnată la aproape 10 ani de închisoare pentru abuz de putere în cursul încheierii acordurilor de comercializare a gazelor cu Rusia în 2009, când exercita funcţia de prim-ministru. Ea este acuzată, în această speţă, că şi-a încălcat atribuţiile de premier autorizând, fără aprobarea guvernului, semnarea unor contracte privind importul de gaz din Rusia la un preţ prea ridicat şi, în consecinţă, dezavantajos pentru Kiev. Agerpres
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
Iulia Timoşenko promite să continue lupta după trei zile în arest

Lasa un raspuns