ITPF Sighetu Marmației la Palatul Parlamentului, în cadrul evenimentului ,,Interreg – 35 de ani”

Miercuri și joi, reprezentantul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, comisarul șef de poliție Lungu Radu, a participat, la Palatul Parlamentului, la evenimentul „Interreg – 35 de ani”, organizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Manifestarea a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene, ai tuturor autorităților de management ale programelor Interreg, precum și numeroși profesori, experți și reprezentanți ai structurilor de specialitate din cadrul Secretariatelor tehnice comune.

În cadrul sesiunii dedicate proiectelor aflate în implementare, comisarul șef de poliție Lungu Radu a prezentat două inițiative majore derulate la nivelul ITPF Sighetu Marmației: proiectul GreenLight, axat pe dezvoltarea capacităților tehnice și operaționale prin tehnologii moderne și soluții sustenabile, respectiv proiectul EQUIPBCP, orientat spre îmbunătățirea dotărilor, eficientizarea activităților de control și consolidarea cooperării transfrontaliere.

Evenimentul s-a bucurat de prezența domnului Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care a subliniat importanța cooperării transfrontaliere și rolul esențial al programelor Interreg în dezvoltarea comunităților locale și în consolidarea parteneriatelor europene.

Participarea ITPF Sighetu Marmației la această aniversare Interreg evidențiază angajamentul instituției pentru modernizare, inovare și colaborare internațională, precum și contribuția activă la proiecte menite să sprijine mobilitatea, siguranța și dezvoltarea durabilă în regiune.

În concluzie, cele două proiecte “Green Light and Equip BCP”, nu reprezintă doar o investiție în echipamente, ci o investiție în siguranța, colaborare și dezvoltare regională. Acestea reprezintă un exemplu concret de cum pot lucra împreună 3 state – România, Ungaria și Ucraina – pentru a construi o frontieră comună modernă, sigura și eficientă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.