ITPF SIGHET: 20 de vehicule căutate în străinătate, recuperate de polițiștii de frontieră în acest an

De la începutul anului, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit 20 de mijloace de transport aflate în atenţia autorităţilor din străinătate. Vehiculele, 9 autoturisme, 2 autoutilitare, 1 automarfar, 5 biciclete, 2 utilaje şi o remorcă, erau semnalate toate ca fiind furate sau căutate. Valoarea acestora este de 224.000 de euro.

Din cele 20 de vehicule, treisprezece au fost depistate la nivelul județului Suceava, cinci în județul Maramureș și două în județul Satu Mare. În ceea ce privește persoanele implicate, aceștia au fost în principal cetăţeni români şi ucraineni.

În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele cetățenilor implicaţi au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, uz de fals, fals în înscrisuri sau alte infracțiuni conexe, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor  ITPF Sighetu Marmației, la final fiind dispuse măsurile legale ce se impun.

În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul verificărilor, că nu ştiau că mijloacele de transport se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.