O gravidă în nouă luni din localitatea vasluiană Stuhuleţ a fost preluată, marţi dimineaţă, de o autospecială a Poliţiei de Frontieră, în urma unei intervenţii care a durat peste trei ore, în condiţiile în care drumul din localitate era blocat de zăpadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, gravida a fost preluată de la locuinţa sa cu o autospecială de teren a Poliţiei de Frontieră, după ce drumul spre satul Stuhuleţ a fost deszăpezit de către pompieri şi autorităţile locale din comuna Berezeni.
La intervenţie au fost trimise o autofreză a ISU, un buldoexcavator al Primăriei Berezeni, precum şi două maşini de patrulare ale Poliţiei de Frontieră Vaslui, care au mers în spatele utilajelor de deszăpezire. După aproape două ore şi jumătate, echipele de salvare, care au parcurs aproximativ şapte kilometri, au ajuns la femeia gravidă, care a fost urcată în autospeciala poliţiştilor de frontieră.
”Intervenţia s-a desfăşurat cu dificultate, în condiţiile în care erau formate suluri de zăpadă pe mai multe porţiuni de drum. Însă, important este că pacienta a fost predată în condiţii de siguranţă echipajului medical de pe ambulanţă”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionel Roşu.
Intervenţia autorităţilor la Stuhuleţ este a doua în ultimele 24 de ore în comuna Berezeni, după ce luni dimineaţă un bebeluş de cinci luni cu pneumonie a fost preluat în stare gravă de un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi.

Lasa un raspuns