Istoricul, poetul şi eseistul Marius Oprea, directorul Departamentului "Investigaţii speciale" din cadrul Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), consideră că nu avem dreptul să iertăm şi să uităm crimele comunismului.
"Nu avem dreptul să iertăm şi să uităm. Dacă la noi Mircea Vulcănescu a spus să iertăm, aici iertarea are un cu totul alt sens: ‘Să nu faceţi ca ei!’ Adică să nu ne răzbunăm", a spus Oprea, care a participat la Institutul Cultural Român (ICR) la dezbaterea "Memoria comunismului în ţările Europei Centrale şi de Est", organizată, vineri seară, de Ambasada Poloniei la Bucureşti în parteneriat cu IICCMER şi ICR.
În opinia istoricului, "asta nu înseamnă că dacă nu-i răzbunăm, trebuie să ascundem mizeria sub preş. Am face jocul atâtor generaţii de activişti, securişti, NKVD-işti, (…) încât, în toată Europa de Est, peste mormintele acestor oameni care sunt ai noştri plantăm gazon şi jucăm golf". "Eu cred că nu!", a spus el.
Oprea, care a evocat cozile la lapte de la ora 04,00 dimineaţa din anii ’80, consideră că în timpul comunismului "erai liber doar în somn, sau, poate, citind seara la veioză". "Probabil că am un defect. Eu, Oprea. Că nu pot să uit. Nu am capacitatea asta, de a uita!", a spus istoricul, în opinia căruia le suntem datori tuturor acelora care au fost ucişi, cei mai mulţi practic fără să ştie de ce, în numele urii de clasă, pe care s-a bazat comunismul, şi nu pe iubirea aproapelui, precum creştinismul.
El a afirmat că acei eroi necunoscuţi "sunt coloana noastră vertebrală", sarcina noastră fiind "să oferim informaţii, să arătăm şi să povestim ce s-a întâmplat (…) cu părinţii noştri, cu bunicii noştri şi cu noi".
Lasa un raspuns