ISTORIA LOCALĂ povestită celor tineri

Miercuri, 5 noiembrie, Horia Grebleș, a predat o lecție de istorie locală la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Baia Mare, școală pe care a absolvit-o în urmă cu 11 ani  la invitația fostei lui profesoare de istorie, doamna Natalia Dancu. Lecția a cuprins câteva momente esențiale din procesul de evoluție a orașului.

Horia Grebleș le-a vorbit copiilor despre legende și mituri, dar și despre evenimente precum atestarea documentară a orașului, a discutat despre activitățile minerilor și ale lucrătorilor de bresle, urmărind totodată viața unor personaje importante de care se leagă numele orașului nostru: Rákóczi Ferenc al II-lea (Răscoala curuților și momentul uciderii haiducului Pintea Viteazul), Lendvay Márton, Hollósy Simon, Alexiu Pokol și alții.

De asemenea, le-a prezentat o serie de construcții de mare valoare pentru patrimoniul local, precum Turnul Sfântului Ștefan, Bastionul Măcelarilor, Biserica „Sfânta Treime”, Cazinoul Băimărean, Castelul Pokol și altele.

Cursurile de istorie locală ar trebui să aibă menirea de a transmite mai departe moștenirea culturală către generațiile tinere, de a le familiariza cu trecutul orașului și de a forma tineri capabili inteligenți și responsabili, pregătiți să contribuie la dezvoltarea viitoare a orașului. Îi mulțumesc doamnei Natalia Dancu pentru oportunitatea de a le vorbi elevilor despre aceste lucruri”, a declarat Horia Grebleș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.