Poliţiştii Serviciului de Ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au finalizat activităţile de urmărire penală efectuate faţă de 19 persoane, bănuite de comiterea de infracţiuni silvice şi economice.
Trei persoane sunt cercetate în stare de arest preventiv, una este în arest la domiciliu, zece sunt sub control judiciar iar cinci sunt cercetaţi în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de tăiere fără drept şi furt de arbori, complicitate la tăiere fără drept şi furt de arbori, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani, conflict de interese şi omisiunea sesizării.
Cu ocazia actelor de urmărire penală efectuate s-a stabilit că activitatea infracţională cercetată s-a realizat în perioada ianuarie 2015 – iulie 2017, perioadă în care s-au tăiat şi sustras arbori nemarcaţi sau marcaţi fără respectarea normelor legale, atât din Fondul Forestier Naţional cât şi de pe suprafeţe de teren private. Masa lemnoasă tăiată ilegal a fost comercializată prin intermediul unor societăţi comerciale fără a fi înregistrate în contabilitate toate operaţiunile de vânzare.
Au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale persoanelor implicate iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş cu propunere de trimitere în judecată.
Stiri de actualitate:
DESCHIDERE economică și parteneriate internaționale pentru Maramureș
FOTBAL: Minaur mizează pe o victorie cu a 10-a clasată din serie
FOTBAL: Programul meciurilor și al televizărilor din a doua etapă a grupelor Cupei României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 23 octombrie în Baia Mare
VOLEI: Știința Explorări începe campionatul cu un meci cu o candidată la titlu
HANDBAL: Meci acasă pentru Minaur, care încearcă să-și păstreze locul pe podium
ITPF SIGHET: Percheziții într-un dosar de contrabandă cu țigări
VIDEO: Go practică – Calificare prin stagii de practică în domeniul tehnic
MEMORIALUL SIGHET: S-a modificat programul de vizitare
CASA DE CULTURĂ BAIA SPRIE vă invită la prima ediție a Mara Music Festival, în 23–24 octombrie , la Centrul Multifuncțional
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație în Ungaria pentru camioanele de peste 7,5 tone
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Vești importante în așteptarea unui copil
CAMPANIE DE STRÂNGERE DE FONDURI: Haideți să sprijiniți restaurarea Sfintei Fecioare Maria în Parcul Central din Sighetu Marmației!
SIGHETU MARMAȚIEI: Lucrări de modernizare pe strada Bobâlna
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Compensare de 80% pentru scutecele pentru adulți
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 22 octombrie în Baia Mare
SIGHET: Restricții de circulație. Se fac lucrări la rețeaua de apă
ȘCOALA ALTFEL: Peste 1300 de elevi au discutat cu jandarmii maramureșeni despre siguranță
VIDEO: Cei mai mulți șomeri în Maramureș sunt cu vârsta cuprinsă între 40-49 de ani
IPJ MARAMUREȘ: 19 persoane cercetate pentru infracţiuni silvice şi economice

Lasa un raspuns