Următorul iPhone al celor de la Apple, cel de-al şaselea model, va fi echipat cu un ecran mai mare decât al predecesorului său (3,5 inci), însă mai subţire datorită unei noi tehnologii, au declarat pentru Wall Street Journal (WSJ) surse apropiate situaţiei.Componentele iPhone 5 au intrat deja în producţie la fabricile din Asia, iar analiştii cred că telefonul va apărea pe piaţă în această toamnă.Noul smartphone al Apple va fi lansat în perioada august-octombrie, data variind de la o sursă la alta, şi va avea un design complet nou faţă de modelul anterior "4S", potrivit informaţiilor apărute recent în presa străină şi pe internet.Ecranul va fi mai mare, iar procesorul şi memoria RAM se vor încadra în trendul lansărilor recente pe segmentul premium al pieţei.Un display mai subţire ar putea ajuta Apple să reducă grosimea noului telefon, sau să facă loc pentru alte componente, precum o baterie mai mare, notează WSJ.Apple şi Samsung domină segmentul premium al pieţei smartphone-urilor, vânzările celor două companii totalizând peste 70% din nişa high-end.Mediafax
Stiri de actualitate:
LANSARE A DOUĂ PROIECTE pentru copiii și familiile aflate în situații vulnerabile din județul Maramureș
IPJ MARAMUREȘ: Păstrați distanța de siguranță
VOLEI: Știința Explorări s-a despărțit de un jucător
SALVATOR DIN PASIUNE: Program de voluntariat
VITAL: Întrerupere a furnizării apei potabile joi, 24 aprilie, în Sighetu Marmației și Seini
FOTBAL: Derby în etapa a 6-a din play-off, între Minaur și Olimpia Satu Mare
HANDBAL: Înfrângere acasă pentru Minaur
IPJ: Accident cu o mașină de poliție
MINI-VACANȚA DE PAȘTE: 599 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii maramureșeni
VIDEO: Sprijin financiar pentru crescătorii de ovine și caprine
CUM SĂ CUMPERI UN ROBOT DE BUCĂTĂRIE: Ghidul începătorului
BAIA MARE: A fost demarată procedura de achiziție publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor de restaurare a Casei Iancu de Hunedoara (Casa Elisabeta)
AJOFM: Locuri de muncă disponibile în Maramureș
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de salvare a unei femei accidentate în zona cu acces dificil a localității Negreia
SFÂNTUL GHEORGHE: Ziua protectorului naturii înverzite
MISZTÓTFALUSI KIS MIKLÓS: Un caracter nobil în slujba adevărului și a cărții – 375 de ani de la naștere
ATENȚIONARE METEO: Cod galben în Maramureș
PRIMĂVARA în Satul de pe Dealul Florilor
SALVAMONT MARAMUREȘ: O nouă acțiune de salvare și căutare într-o zonă de abrupt a munților Maramuresului
IPhone 5 va fi lansat în această toamnă. Ce aduce în plus noul smartphone de la Apple faţă de modelul "4S"

Lasa un raspuns