Iordache(PSD): Cererea de începere a urmăririi penale în cazul Silaghi ar putea fi discutată săptămâna viitoare în Comisia juridică

Iordache(PSD): Cererea de începere a urmăririi penale în cazul Silaghi ar putea fi discutată săptămâna viitoare în Comisia juridică

Cererea de începere a urmăririi penale în cazul liberalului Ovidiu Silaghi ar putea fi discutată de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare, a declarat, luni, pentru AGERPRES, deputatul PSD Florin Iordache, care a adăugat că, din punctul său de vedere, nu se impune sesiune extraordinară a Parlamentului.

"Teoretic poate fi şi sesiune extraordinară, dar nu cred că va fi sesiune extraordinară pentru că abia luni, marţi se va discuta în Comisia juridică, iar apoi miercuri, joi cam toată lumea are întâlniri cu grupurile cu strategia pentru noua sesiune. Joi s-ar putea face sesiune extraordinară, dar pentru o zi nu vine nimeni, atunci cel mai probabil, din punctul meu de vedere, discuţia s-ar putea reporta pentru marţi, 3 septembrie", a spus Iordache. 
El a explicat procedura privind cererea de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi. 
"Această solicitare a DNA ajunge la Biroul permanent. Biroul permanent o repartizează Comisiei juridice, Comisia îl invită obligatoriu pe Silaghi, discută şi are un aviz favorabil sau nu care se ia printr-un vot secret de acord sau nu pentru începerea urmăririi penale, acesta se trimite grupului PNL, care trebuie să ia act de el, pentru că în plen este posibil să spună că sunt sau nu sunt de acord şi toate aceste documente la pachet se trimit la plen şi în plen printr-un vot de jumătate plus unu din cei prezenţi se acceptă da sau nu pentru începerea urmăririi penale", a precizat deputatul PSD. 
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor. AGERPRES/(A – autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.