Puţini ştiu că, în martie 1945, Comitetul Central sovietic de la Kiev a pus la cale încorporarea Maramureşului istoric la Ucraina subcarpatică comunistă (RSS Ucraineană). Comuniştii sovietici controlaţi de ucraineanul Hrușciov au încurajat acţiunile separatiste ale avocatului rutean Ion Odoviciuc din Sighet pentru a organiza o diversiune: o adunare generală în zonă, care să proclame unirea Maramureşului istoric cu URSS. Trupele maghiare care s-au retras din Maramureş au lăsat un vacuum politic de care au profitat sovieticii, ce blocau reinstaurarea administraţiei româneşti şi funcţionarea Comitetului Naţional Român.
Situaţia se agravează foarte grav şi în Maramureşul istoric, când un grup de ucrainieni conduşi de aventurierul Ion Odoviciuc proclamă la Sighet „unirea Maramureşului cu mama Ucraina Sovietică” şi Comitetul Naţional Român este alungat, instituindu-se un Comitet Popular. Limba română a fost interzisă şi, paradoxal, pengo-ul unguresc este declarat monedă oficială. Primarul Borşei, legendarul Ştrifundă, adună ţăranii români revoltaţi şi iau cu asalt „manu militari” oraşul Sighet. S-au dat lupte cu morţi şi răniţi.
Românii, repliaţi în rezistenţa naţională în faţa unei ciudate coaliţii între comuniştii ruşi şi foştii hortyşti „convertiţi sub flamurile FND ului”. Ocazional şi temporar, românii au avut şi zone de auto administrare (Maramureş, Năsăud, Bistriţa), toate aparent limitate la luna ianuarie 1945. Puterea centrală de la Bucureşti a administrat şase judeţe (prin Prefecturi şi Jandarmerie) şi câteva instituţii (CFR, Poşta,…) pentru perioade cuprinse între câteva zile şi ceva peste o lună, persistenţa unor entităţi administrative româneşti (poştale) după 13 noiembrie 1944 fiind excepţională, dar documentată.
Au existat şi excepţii. Singurul judeţ din cele 11 în care administraţia militară rusească nu a putut fi instalată este Maramureşul. Oraşul Sighet a fost eliberat la data de 17 octombrie 1944 de către Armata 40 Sovietică. În aceeaşi zi comandantul sovietic a îndrumat pe unii dintre românii care suferiseră persecuţii în timpul administraţiei ungare, să preia administraţia locală, „până la venirea autorităţilor de la Bucureşti”, fiind organizat un Mare Sfat Naţional, cu delegaţi din partea fiecărei comune. Se constituie cu acea ocazie un Consiliu Naţional Român (C.N.R.), preşedinte fiind ales Dr. Ioan Bilţiu Dăncuş (ce primeşte şi delegaţie de primar al oraşului Sighet). C.N.R v a lua măsuri de organizare democratică a întregului judeţ, sub conducerea prefectului dr. Petru Mihali, şi va intra în scurt timp în divergenţă cu Consiliul Ruteno-Maghiar din Maramureş. La 28 ianuarie 1945 aventurierul Ion Odoviciuc, şeful parchetului în C.N.R., proclama „unirea Maramureşului cu mama Ucraina Sovietică”, iar de a doua zi, 29 ianuarie 1945, administraţia locală este preluată de la români de către Comitetul Poporului din Sighet, propus de FND, condus de Odoviciuc ca prefect. Ca urmare primarul Bilţiu fuge şi se refugiază la Bucureşti. Ceilalţi români sunt arestaţi de I. Odoviciuc şi duşi la Ujgorod (vor fi eliberaţi de abia în octombrie 1945!). Insurecţia comunistă reuşise aşadar şi aici (pe filiera ucraineano- maghiară), chiar dacă nu existau autorităţi militare sovietice de ocupaţie.
În 4 februarie 1945, Comitetul Poporului, condus de Odoviciuc, hotărăşte eliminarea limbii române ca limbă oficială, înlocuind-o cu ce ucraineană. Se hotărăşte dizolvarea Comitetului Naţional Român. Paradoxal moneda locală rămâne cea a statului maghiar: pengõ.
La 5 martie 1945 este semnalat un atac nereuşit al românilor din comunele învecinate asupra Sighetului ucrainian, soldat cu morţi şi răniţi. Instalarea administraţiei româneşti centrale în Maramureş a avut loc oficial doar la 9 aprilie 1945 (în urma ordinului Mareşalului Stalin). În împrejurările create, Consiliul Naţional Român a hotărât ţinerea unei adunări a românilor la Sighet, pe data de 5 martie 1945. La Borşa, primarul Gavrilă Mihăilă Strifundă (reprezenta comuna, împreună cu preotul Eugen Botoş, în Consiliul Naţional Român) şi-a îmbărbătat oamenii să plece în număr mare la Sighet. S-au adunat oameni pe traseu, circa 10.000, din comune. Oamenii lui Ion Odoviuciuc, îmbrăcaţi în uniforme sovietice, au tras în mulţime de pe malul Văii Izei. Au căzut multe victime. Totuşi, după această mişcare, sovieticii nu-l mai sprijină pe Odoniuciuc, care fuge după 7 aprilie 1945 în Ucraina. Fostul primar Ştrifundă este arestat de securitate şi moare în 1961, în închisoarea Botoşani.
La Conferinţa administrativă din 17 octombrie 1945, noul prefect al guvernului, Iulian Chitta afirma, pentru a combate zvonurile „alarmante” ce încă circulau cu privire la situaţia judeţului: „Maramureşul a fost încadrat definitiv în statul român, la Patria Mama”.
Istoriografia comunistă a evitat să vorbească despre încercarea marelui frate „prieten” comunist de a anexa Maramureşul istoric. Nici după 1990 nu s-a făcut mai nimic în amintirea eroicei lupte de menţinere a Maramureşului istoric în graniţele ţării de către legendarul primar Gavrilă Mihăilă Strifundă. Dacă nu ar fi fost acest primar „omul potrivit la locul potrivit” astăzi noi, românii, am fi mers cu paşaport la Sighet şi Săpânţa. Faptul că autorităţile locale şi naţionale nu comemorează şi nu-l cinstesc pe acest primar patriot, care a salvat de la ocupaţie o parte din trupul ţării, spune multe despre indiferenţă, uitare şi trădare la contemporani.
Despre Borșa e de scris un lucru esențial, care a determinat, în martie 1945, ca Maramureșul Istoric să rămână al României, și nu să fie alipit de RSS Ucraineană, ca parte a URSS. E păcat că evenimentul acesta nu e asimilat cu mândrie inclusiv de borșeni.
În acea primăvară a anului 1945, Comitetul Central Sovietic a încercat încorporarea Maramureșului la Uniunea Subcarpatică. Jocul acesta politic și murdar s-a gândit la Kiev. Avocatul rutean Ion Odoviciuc din Sighet a fost mandatat să pună la cale o diversiune prin care să se proclame alipirea Maramureșului la Ucraina prin “voința populară”!
Astfel se pornește o moriscă orchestrată de Kiev prin care un grup de ucraineni, în frunte cu Odoviciuc, proclamă la Sighet „unirea Maramureșului cu marea Uniune Sovietică”. E alungat Comitetul Național Român, se instituie un Comitet Popular și e interzisă limba româna, în timp ce monedă oficială e declarat pengö unguresc.
Primarul Borșei acelor vremuri, Ștrifundă, adună țăranii români revoltați și pornesc cu asalt înspre Sighet. La data de 5 martie 1945, primarul de Borșa, Gavrilă Mihailă Ștrifundă, adună pe traseul spre Sighet circa 10.000 de oameni. Sub focurile de armă ale camarazilor lui Odoviciuc cad nenumărate victime pe traseul Văii Izei.
După această mișcare populară, sovieticii renunță la idee, iar în 7 aprilie 1945, Odoviciuc fuge în Ucraina. Primarul Ștrifundă e arestat de securitate și moare în anul 1961 în închisoarea de la Botoșani.
Am prezentat fragmente din viața unui primar emblematic al Borșei, care ar trebui să fie proclamat erou al Maramureșului Istoric. Timpul mai are răbdare în Borșa, orașul ce trebuie să-și descopere și să-și promoveze adevăratele valori. Gavrilă Mihailă Ștrifundă este una dintre acestea.
Între 1945-1991, Maramureșul de nord este ocupat de U.R.S.S, ca teritoriu al R.S.S. Ucraineană, iar azi este parte a Ucrainei.
Ionuţ Ţene, publicist
Lasa un raspuns