Parcul industrial de la Baia Sprie este pregătit să primească investitori din 2023. Au fost finalizate lucrările pentru drumul de acces și utilitățile publice, astfel încât investitori români sau străini să își poată dezvolta companiile și la noi, în Maramureș. Acest parc industrial va avea o suprafață de 34 de hectare, cu posibilitate de extindere la 50 de hectare.
În ședința de azi a Consiliului Județean, Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș a aprobat indicatorii tehnico-economici și studiile de fezabilitate pentru realizarea parcurilor industriale de la Fărcașa și Șomcuta Mare, urmând a fi depuse cererile de finanțare pentru dezvoltarea acestor parcuri prin fonduri europene. Acestea vor fi realizate pe o suprafață de 20 de hectare, respectiv 10 hectare, ambele fiind cu posibilitate de extindere.
Pe partea de infrastructură, parcul industrial de la Fărcașa are o valoare de 43,8 milioane lei, iar parcul industrial de la Șomcuta Mare este în valoare de 19 milioane lei.
”Mulțumesc primăriilor și consiliilor locale Baia Sprie, Fărcașa și Șomcuta Mare pentru că au pus la dispoziție terenurile necesare realizării parcurilor industriale, dar și pentru sprijinul de care au dat dovadă în colaborarea pe aceste proiecte.






Lasa un raspuns