Ionel Bogdan: Întâlnire cu reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie a Franței în România

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș alături de Florentin Tuș, președinte Camera de Comerț și Industrie Maramureș, și Radu Zoicaș, director S.C. Parcuri Industriale Maramureș S.A., a avut azi,  noiembrie o întâlnire cu reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie a Franței în România, instituție care promovează oportunități de transfer de expertiză, parteneriat și colaborare cu companii și autorități locale.

În cadrul acestei întâlniri de lucru, am evidențiat faptul că avem resursele necesare pentru a deveni atrăgători din punct de vedere al investițiilor, deoarece avem în derulare numeroase proiecte pentru infrastructură, care vor încuraja investițiile durabile în județul nostru.

Unul dintre proiectele care crește potențialul investițional în Maramureș este noul pod transfrontalier peste Tisa, care face legătura dintre România și Ucraina, investiție în valoare de peste 29 milioane de euro, care va contribui la dezvoltarea economică a județului și la intensificarea schimburilor comerciale internaționale. De asemenea, am discutat despre parcurile industriale și despre instrumentele financiare puse la dispoziție pentru toate categoriile de investitori.

Mulțumesc delegației franceze pentru această vizită de lucru, dar și pentru includerea zonei de Nord-Vest și a Maramureșului în atenția companiilor ce fac parte din Camera de Comerț și Industrie a Franței în România. Sunt convins că județul nostru va deveni un partener strategic în acțiunile derulate în colaborare cu comunitatea de business francofonă, ” – a declarat Ionel Bogdan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.