Ionel Bogdan: În ședința din 6 aprilie a Consiliului Județean Maramureș am adoptat 3 proiecte importante
În ședința din 6 aprilie a Consiliului Județean Maramureș s-au adoptat 3 proiecte importante, și anume proiectele de reabilitare și modernizare a Centrului școlar pentru educație incluzivă Sighetu Marmației, a Școlii gimnaziale speciale Baia Mare și a Centrului de recuperare și reabilitare al persoanelor cu handicap din Sighetu Marmației.
După ce proiectele au primit votul aleșilor județeni în ședința de Consiliu Județean, cererile de finanțare au fost depuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Pasul următor este să se scoată la licitație proiectarea cu execuție, în luna mai, iar în septembrie/octombrie va fi semnat ordinul de începere a lucrărilor, astfel încât până în 2024 să fie reabilitate integral aceste 3 obiective.
Valoarea finanțată din bani europeni a acestor 3 proiecte este de aproximativ 17,7 milioane de lei.
Prin reabilitarea clădirilor acestor instituții, oferim atât beneficiarilor serviciilor oferite în aceste centre, cât și celor care își desfășoară activitatea aici, cele mai bune condiții”, – a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.