Ionel Bogdan: Două biserici de lemn din Maramureș au fost cuprinse în ruta națională a bisericilor de lemn

Maramureșul este despre locuri și peisaje minunate, despre tradiții și credință, despre oamenii calzi și buni care păstrează în suflet apropierea de Dumnezeu.

În Maramureș avem biserici de lemn care datează chiar de secole și pe care oamenii le-au îngrijit de-a lungul timpului, ajungând astăzi să fie adevărate monumente cultural-turistice, porți spre tradiție care redau unicitatea și frumusețea județului nostru.
Dintre aceste biserici de lemn din Maramureș, două au fost cuprinse luna aceasta, ca obiective, în Ruta bisericilor de lemn/fortificate, care cuprinde doar 30 de obiective la nivel național.
Cele două biserici de lemn sunt Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Dumitru” din satul Larga, comuna Suciu de Sus, ridicată sau doar refăcută în anul 1804, monument istoric de categorie A – patrimoniu național, și Biserica de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Rogoz, oraș Târgu Lăpuș, care datează încă din anul 1663, monument istoric UNESCO – patrimoniu mondial.
Cele două biserici, considerate oficial parte din patrimoniul cultural național, vor putea beneficia de fonduri din PNRR, necesare pentru restaurare și promovare turistică.

În Maramureș avem monumente care trebuie îngrijite în continuare și care, printr-o promovare adecvată, vor dezvolta turismul maramureșean, astfel încât turiștii din toate colțurile lumii să vină în județul nostru pentru a-i cunoaște frumusețile” – a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.