La 40 de zile după Sfintele Paşte, de Ziua Înălţării Domnului, îi comemorăm pe eroii căzuţi în război. Înălţarea la cer semnifică trecerea lui Iisus spre viaţa veşnică, după ce, prin patimile Crucii, a învins moartea.
”Prin curajul lor, eroii neamului s-au sacrificat pentru ţară, dar au învins moartea, intrând în neuitare.
Pomenirea eroilor, a celor jertfiţi pentru apărarea ţării, a credinţei şi a culturii este o datorie de onoare pentru fiecare român. Doar privind cu respect spre trecut, putem spera la un viitor demn.
Ne înclinăm cu pioşenie în faţa celor care şi-au frânt destinul, sacrificându-și viaţa pe altarul datoriei faţă de patrie.
Odihnă veșnică și recunoștință eternă eroilor neamului românesc!
Hristos S-a Înălțat!” a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.




Lasa un raspuns