S-au făcut pași importanți pentru construirea centurii metropolitane a municipiului Baia Mare. Consiliul Județean Maramureș a obținut avizul de mediu și a intrat în avizare la CNAIR pentru siguranța circulației. Mai sunt câțiva pași de parcurs și proiectul poate fi demarat efectiv.
Proiectul centurii metropolitane prevede realizarea a 8 noduri rutiere, 16 viaducte, 22 de pasaje și 4 poduri. Valoarea totală a investiției se ridică la 450 de milioane de euro.
”Urmează să realizăm parteneriatul de implementare cu CNAIR pentru construcția efectivă a variantei metropolitane și să lansăm licitația publică pentru execuție.
Indiferent cine va tăia panglica după execuția acestei investiții majore, eu sunt extrem de mândru că am reușit, alături de echipa pe care sunt onorat să o am alături în Consiliul Județean, cea mai grea parte, pe care nu mulți se încumetă să o facă: documentația, avizele, finanțarea. Drept mărturie stau cei 30 de ani înaintea mea, când administrația județului nu a generat investiții majore și relevante pentru Maramureș”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Lasa un raspuns