Ionel Bogdan: Astăzi, îi sărbătorim pe salvatorii montani din cadrul structurilor Salvamont și din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont Maramureș

1 August este Ziua Naţională a Salvatorului Montan. În acest an se împlinesc 54 de ani de activitate sub denumirea Salvamont. Data de 1 august a fost aleasă pentru că este ziua cu care începe cea mai grea lună din an pentru salvamontişti, o lună caracterizată prin foarte multe accidente pe munte și cu cel mai ridicat grad de dificultate.

”Astăzi, îi sărbătorim pe salvatorii montani din cadrul structurilor Salvamont și din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont Maramureș, oameni dedicați, mereu la datorie și gata oricând să vină în ajutorul celor aflați în dificultate. Misiunile Salvamont nu sunt deloc ușoare, iar pentru dedicarea și profesionalismul cu care îndeplinesc aceste misiuni merită toată aprecierea și recunoștința noastră.

Pentru a veni în sprijinul salvamontiștilor maramureșeni, am achiziționat o serie de dotări necesare în misiunile lor: binocluri cu termoviziune și telemetru, drone cu termoviziune, telefoane satelitare, roboți Corpuls CPR, de ultimă generație, care pot face diferența între viață și moarte, fiind roboți de compresii toracice. De asemenea, în 2022 am achiziționat o autosanitară nouă, dotată cu echipament compatibil cu sistemul de pe elicopterele SMURD.
Mulțumesc echipei Salvamont Maramureș și salvamontiștilor din întreaga țară pentru toate eforturile depuse în slujba cetățenilor. La cât mai multe misiuni încheiate cu succes!
”La mulți ani tuturor salvatorilor montani! La mulți ani, Salvamont Maramureș!”- a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

De Ziua Națională Salvamont, pompierii maramureșeni le urează un sincer ”La mulți ani!” și succes în activitate colaboratorilor din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.