Președintele Klaus Iohannis critică decizia Parlamentului privind respingerea începerii urmăririi penale în cazul premierului Victor Ponta, arătând că Legislativul s-a transformat într-un scut pentru acesta și că soluția este ca șeful Guvernului să-și dea demisia.
"Îmi mențin punctul de vedere conform căruia Parlamentul nu ar trebui să obstrucționeze actul de justiție. Regret faptul că astăzi coaliția de guvernare a impus o decizie în sens contrar. Regret, totodată, faptul că Parlamentul s-a transformat într-un scut de protecție pentru persoana Victor Ponta, bănuită de fapte penale. Este o dovadă de maximă iresponsabilitate și de sfidare la adresa cetățenilor faptul că parlamentarii ce alcătuiesc majoritatea împiedică justiția să-și facă datoria, sunt dispuși să distrugă instituția Parlamentului, așa cum ar trebui ea să funcționeze într-un stat de drept, și să afecteze imaginea României pentru a salva politic o singură persoană", afirmă Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale transmis AGERPRES.
El consideră că soluția pentru ieșirea din criză este demisia premierului.
"Majoritatea parlamentară refuză să accepte semnalul dat de cetățeni, care a fost unul foarte clar: stop corupției, politică făcută cu integritate și responsabilitate. În continuare consider că soluția pentru ieșirea din actuala situație este demisia domnului Victor Ponta din funcția de prim-ministru", susține șeful statului.
Plenul Camerei Deputaților a aprobat marți hotărârea de respingere a începerii urmăririi penale față de premierul Victor Ponta cu 231 voturi "pentru" și 120 "împotrivă".
Stiri de actualitate:
SIGHETU MARMAȚIEI: Martin Kosatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, aflat pentru a doua oară în vizită în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 16 octombrie în Dăneștii Chioarului și Lucăcești
IPJ: Aproape 400 de autovehicule verificate în cadrul unei ample acțiuni în județ
HANDBAL: CS Minaur, egal cu CSM București
BAIA MARE: Măsuri privind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie
VIDEO: Absolvenții cu calificări tehnice au șanse foarte bune de angajare , concluzia AJOFM Maramureș în urma Bursei locurilor de muncă pentru tineri
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Intervenții de restaurare la Șura Borșa
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Equilibrum Fest – festival dedicat sănătății, echilibrului și unui stil de viață sănătos
VOLEI: Știința Explorări începe sezonul 2026-2027 cu un meci în Cupa României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 15 octombrie în Baia Mare
SIGHET: Parteneriat pentru promovarea unui stil de viață sănătos
SIGHET: Când începe preluarea dosarelor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței
VIDEO: Sindicatul din Administrație a propus o recalculare a inspectorilor de muncă
HANDBAL: De joi se pot ridica abonamentele pentru meciurile Minaurului
VITAL: Lucrări de modernizare la rețeaua de apă potabilă, joi, 15 octombrie
VITAL: Informare publică referitoare la apa de la robinet
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă programată în Baia Mare, joi, 15 octombrie
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Joi, spectacolul ”Șantier” – show bazat pe mișcare, energie, imaginație și mult umor
SPECIAL: Concurenții de la MasterChef România au gătit pentru salvamontiștii maramureșeni
IOHANNIS: Parlamentul s-a transformat într-un scut pentru Ponta; imaginea României – afectată

Lasa un raspuns