HCM Minaur a pierdut pe teren propriu împotriva vice-campioanei CSM București, scor 25-30.La pauză, bucureștenii au avut un avantaj de trei goluri, scor 13-16.
PRIMA REPRIZĂ
CSM București a început mai bine partida, conducând după primele cinci minute de joc cu scorul de 2-3. Cinci minute mai târziu, bucureștenii și-au dublat avantajul (3-5), pentru ca la mijlocul primului mitan diferența dintre cele două echipe să fie din nou minimă, scor 5-6.
În a doua parte a primei reprize, oaspeții s-au distanțat pentru prima dată la trei goluri, scor 7-10 (minutul 20), diferență înregistrată și la pauza jocului, scor 13-16.
REPRIZA SECUNDĂ
CSM București și-a menținut avantajul de trei goluri și după reluare, conducând pe rând cu 16-19 (min. 35), 17-20 (min. 40), respectiv 19-22 la mijlocul reprizei secunde. Cu zece minute înainte de final, CSM București a avut un avantaj de cinci goluri, scor 19-24, pentru ca la sfârșitul celor 60 de minute, vice-campioana să se impună la cinci goluri diferență, scor 25-30.
DIN NOU CU O ECHIPĂ DIN BUCUREȘTI
Etapa următoare, HCM Minaur va evolua din nou împotriva unei echipe din București, campionii deplasându-se la CSA Steaua Alexandrion București.

Lasa un raspuns