Investitorii din SUA cumpără masiv pe bursele din Europa, atraşi de perspectivele de redresare ale economiei europene şi de faptul că acţiunile firmelor europene sunt încă subevaluate cu cel puţin 15%.Marii investitori americani au cumpărat în primele şase luni ale anului pe bursele din Europa acţiuni în valoare de 65 de miliarde de dolari, maximul ultimilor 36 de ani, potrivit unui raport elaborat de divizia europeană a Goldman Sachs folosind date ale Trezoreriei SUA.
Achiziţiile derulate de fondurile de pensii şi alţi investitori mari din SUA, la cel mai ridicat nivel începând din 1977, reprezintă un semn al încrederii în capacitatea Europei de a-şi reveni din criza datoriilor suverane, scrie Financial Times, citat de Mediafax.
Semnele recuperării economice şi creşterea încrederii mediului de afaceri, precum şi aşteptările ca rezultatele companiilor din a doua jumătate a anului să susţină cotaţiile la bursă au atras din nou interesul investitorilor americani, notează publicaţia britanică.
"Contextul economic face din Europa o investiţie atractivă. Ne aşteptăm ca acţiunile companiilor europene să crească în continuare, odată cu recuperarea înregistrată la nivelul întregii regiuni", a declarat directorul diviziei de investiţii în acţiuni pe pieţe internţionale la Goldman Sachs Asset Management, Eddie Perkins.
Potrivit grupului britanic HSBC, acţiunile europene sunt încă subevaluate cu 15% comparativ cu media pe termen lung, în pofida creşterilor din ultimul an. Cotaţiile de pe bursele europene au crescut cu 27% din iunie anul trecut.
Pieţele de capital se confruntă totuşi cu riscuri substanţiale, între care un posibil atac SUA asupra Siriei, temeri privind instabilitatea pieţelor emergente, dar şi posibilitatea unei noi agravări a crizei din zona euro.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET
Stiri de actualitate:
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
VIDEO: Problemele cu care se confruntă Sindicatul din Administrație
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
Investitorii americani se grăbesc să cumpere acţiuni la firmele europene. AFLĂ DE CE

Lasa un raspuns