Specialiştii în identificarea şi combaterea fraudelor susţin că posesorii de carduri ar trebui să le poarte în suporturi metalice sau în folie de aluminiu pentru alimente, pentru a fi protejaţi de copierea acestora de la distanţă prin dispozitive speciale, a declarat, joi, la Forumul de Prevenire a Fraudelor, preşedintele Asociaţiei Examinatorilor de Fraude Certificaţi (ACFE) din România, Elena Constantin.
Specialiştii FBI sunt şi mai categorici – ‘plătiţi întotdeauna cash!’, în condiţiile în care se pare că în SUA cardurile emise sunt mai vulnerabile decât cele din Europa.
Potrivit lui Florin Gogoaşă, membru în board-ul ACFE România şi partener la Bleu Lab, în România furturile de pe carduri sunt realizate în special cu dispozitive numite ‘pisicuţe’ şi ‘gândaci’.
‘Pisicuţa’ este un dispozitiv de citire carduri care poate fi legat la picior, iar sfatul experţilor este ca, dacă un vânzător, chelner sau casier scapă cardul clientului pe jos, cardul ar trebui blocat pentru că aceasta este cea mai utilizată modalitatea de folosire rapidă a ‘pisicuţei’.
‘Gândacul’ este un dispozitiv minuscul care se introduce în POS-ul (terminalul de plată) unui magazin după program, de către angajaţi sau de către o persoană care se poate ascunde peste noapte, iar datele tuturor cardurilor care vor fi utilizate în acel magazin vor fi citite de pe un laptop.
O altă metodă presupune folosirea unor dispozitive care citesc de la distanţă datele cardurilor persoanelor prezente într-o zonă comercială intensă. Acestora le sunt sustrase apoi, mici sume de bani, mascate sub forma unor comisioane bancare, iar persoanele păgubite uneori nu află niciodată că au contribuit la bunăstarea unor fraudatori.
Specialiştii avertizează asupra riscurilor mari asociate cardurilor, indiferent dacă acestea au bandă magnetică, cip sau wireless.
‘Băncile ar trebui să dea utilizatorilor, la emiterea cardului, şi o broşură care să îi înveţe cum să se protejeze de fraudă şi să recunoască măcar ATM-urile modificate sau false’, a spus preşedintele ACFE România.
Stiri de actualitate:
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
Investigatorii de fraude: Cardurile trebuie ţinute în suporturi metalice sau folie de aluminiu pentru alimente

Lasa un raspuns