INVENŢIE: Ochelarii Google, noul gadget al medicilor chirurgi

INVENŢIE: Ochelarii Google, noul gadget al medicilor chirurgi

Ochelarii interactivi dezvoltați de gigantul american Google permit împărtășirea unei operații în direct cu chirurgi din alte colțuri ale lumii, informează cotidianul francez Le Figaro
În timp ce doctorul Philippe Collin, medic chirurg, fixează o proteză de umărul unui pacient, în blocul operator din Rennes, doctorul Goto, un confrate japonez din Nagoya, observă detaliile operației și pune întrebări în direct. Fluiditatea schimbului de informații este asigurată de ochelarii Google purtați de medicul francez, care îi permit în același timp să difuzeze în streaming ceea ce vede prin aceștia, să-și audă interlocutorul și să-i răspundă.

‘Suntem obișnuiți să lucrăm cu acest tip de proteză de umăr, însă în Japonia ea este abia pe cale să fie autorizată’, explică Philippe Collin într-un material video filmat de Ouest-France. ‘Șeful de secție din Nagoya, care îmi este prieten, m-a întrebat dacă poate să-mi observe acțiunile o ultimă dată înainte de a se lansa (în efectuarea acestui tip de operații). Ochelarii Google sunt ochii mei. Ei văd exact ceea ce văd și eu’, subliniază medicul francez.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.