Invazie pe scară largă în Ucraina

   Kievul a declarat că Moscova a lansat un atac la scară largă asupra Ucrainei, centrele de comandă militară din mai multe oraşe fiind lovite de rachete. Atacul rusesc asupra Ucrainei a început din Belarus, Rusia și peninsula Crimeea, au declarat joi polițiștii de frontieră ucraineni. 

Ucraina a anunţat închiderea spaţiului său aerian, iar preşedintele Volodimir Zelenski a decretat legea marţială în toate teritoriile ţării.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi dimineaţa o operaţiune militară în estul Ucrainei. Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina. Putin a susţinut că încearcă să demilitarizeze şi să „de-nazifice” Ucraina.

Rusia bombardează baza militară de lângă orașul Ivano Frankivsk, aflat la 150 km în linie dreaptă de Sighetu Marmației (180 km pe șosea), potrivit imaginilor postate pe Twitter de un ziarist ucrainean.

”Agresiunea armată a Rusiei împotriva Ucrainei este un act grav de încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, a tratatelor și principiilor de drept internaționale.Suntem alături de poporul ucrainean și condamnăm ferm, alături de partenerii noștri europeni și internaționali, această agresiune, care are loc la adresa unui stat vecin cu țara noastră.

În Maramureș avem cea mai mare comunitate de ucrainieni din România și doresc să îi asigur că sunt alături de ei și că suntem pregătiți să le oferim tot sprijinul de care au nevoie în această perioadă dificilă. De asemenea, cetățenii români din Ucraina au tot ajutorul statului român pentru a reveni în țară, prin intermediul ambasadei și misiunilor consulare.
Nici maramureșenii, nici românii nu au motive să se teamă. România beneficiază de cele mai puternice garanții de securitate, în calitate de membru NATO cu drepturi depline,”- a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.