VIDEO | Introducerea curselor spre Egipt, de pe Aeroportul Internațional Maramureș, aduce mari avantaje turiștilor

Introducerea curselor spre Egipt, de pe Aeroportul Internațional Maramureș, aduce mari avantaje turiștilor. O destinație caldă, în mijloul lui aprilie este binevenită pentru maramureșenii care pot astfel și vizita obiective unice în lume,

Peisaje de vis, obiective de interes mondial, apă caldă și condiții de cazare foarte bune. Asta pun la dispoziție pachetele turistice, pentru următoare perioadă, în stațiunea Hurghada, din Egipt.

Ne bucurăm că la sfârșitul luni aprilie va avea loc prima plecare spre Hurghada Egipt de pe Aeroportul Internțional Maramureș, o destinație destul de îndrăgită de turiștii noștri în această perioadă. La o distanță de aproximativ trei ore, ajungem la o destinația caldă, cu apa Mării Roșie la 24 de grade, în aer, 30 de grade, plus obiective unice în lume, ce pot fi vizitate”, spune Daniela Grigorescu, directorul agenției de turism Mara International Tour, din Baia Mare.

Primul sejur este cu plecare din 22 aprilie, următorul,din 29 aprilie.

Pentru nouă nopți, ai avionul din Baia Mare, transferul ușor spre  hotel, șapte nopți cu all inclusive,cau prețiuri foarte bune, care diferă în funcție de numărul de stele pentru care optăm. Dar la un hotel de cinci stele, pachetul poate fi cumpărat la prețul de sub o mie de euro, pentru două persoane”, spune Daniela Grigorescu.

Aceste curse vor continuă pe tot parcursul verii.

Înafară de un formular foarte simplu care trebuie completat, turiștii trebuie să prezinte și un test negativ PCR, iar pentru cei care sunt un pic supărați din acest motiv, avem o veste bună, avem  vouchere de la o firmă medicală parteneră, care efectuează aceste teste la doar 255 de lei, de persoană”, spune Daniela Grigorescu, directorul agenției de turism Mara International Tour, din Baia Mare.

Există și varianta de a efectua testul PCR pe aeroportul din Egipt, la prețul de 30 de dolari, dar există riscul, în caz că iese pozitiv, ca turistul să intre în carantină .

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.