Distrugerile provocate de mistreți reprezintă o problemă importantă cu care se confruntă mulți agricultori din Maramureș. În județ, cota de vânat stabilită a fi atinsă până în luna mai este de 2800 de mistreți. Până acum au fost vânați peste 2300, conform datelor oficiale.
Dacă pe hârtie totul e ca la carte, în realitate, consecințele invaziei de mistreți au lăsat urme adânci în recolta și profitul gospodarilor. Deputatul USR de Maramureș Vlad Emanuel Duruș a dus această problemă a locuitorilor din Maramureș în Parlament. De la tribuna Camerei Deputaților, Duruș a cerut explicații ministrului Apelor și Pădurilor pe această temă. După două săptămâni de la citirea interpelării, ministerul nu a dat niciun răspuns.
„Cei care muncesc pământul văd realitatea. Nu pot fi îmbătați cu apă rece. Avem în Maramureș mii de hectare de teren agricol nelucrat. Țăranii nu mai plătesc pentru lucrările anuale în condițiile în care stăpâni pe aceste terenuri sunt mistreții. Sunt multe plângeri pe la primării, s-au făcut dosare pentru despăgubiri, dar acestea sunt blocate la București. Nu știu vreun caz în care cineva să-și fi primit banii. Ministrul trebuie sa dea niște explicații. Eu nu înțeleg cum cota la vânat este atinsă, dar vorbim de distrugeri istorice. Înseamnă că nu avem un număr corect al mistreților, că el este mult mai mare decât a fost raportat. E foarte clar că trebuie aduse modificări legislative, în special pe linia acordării de despăgubiri. Este inadmisibil ca agricultorii să aștepte 4-5 ani până-și primesc banii”, a spus deputatul Vlad Emanuel Duruș.
Întrebările la care trebuie să formuleze răspuns ministerul sunt:
- Numărul de mistreți din Maramureș, așa cum rezultă din evidențele ITRSV.
- Fondurile de vântoare din județ în care numărul de mistreți este peste cel prevăzut de lege.
- Cum explicați distrugerile mari produse de mistreți?
- Câte dosare pentru despăgubiri aveți din Maramureș, data celui mai vechi dosar, suma totală solicitată de păgubiți, câte dossare au fost aprobate și în câte dintre acestea s-au efectuat plăți?
- Câte dintre solicitările venite din Maramureș au fost respinse și care sunt motivele invocate?
Lasa un raspuns