Deşi Facebook a trecut prin multe schimbări de-a lungul anilor, Instagram a rămas în mare parte neatins la nivel de funcţionalitate de bază. Compania mamă a reţelei de socializare cu fotografii este de părere însă că este destul loc pentru îmbunătăţiri, anunţând schimbări majore în modul în care conţinutul este afişat.
Asemeni Facebook, Instagram va livra conţinut în fluxul de ştiri bazate pe algoritmi avansaţi, care va aduce în faţă fotografiile cu multe interacţiuni şi de la conturi relevante pentru utilizatori.
Conform statisticilor interne, Facebook susţine că 70% din conţinutul publicat pe Instagram nu este văzut de utilizatori. Motivul pentru care acest lucru se întâmplă este modul în care coţinutul este livrat, articolele noi fiind afişate la început, iar cele mai vechi la final. Algoritmul nou care va trona peste fluxul de ştiri va încerca să scoată la iveală articolele mai interesante sau relevante pentru utilizator folosind interacţiunile precedente şi nivelul de atenţie pe care acestea le primesc din partea altor utilizatori.
Pentru început, Instagram va păstra toate articolele publicate în News Feed, însă le va organiza într-o ordine care ar trebui să ducă la mai multe interacţiuni.
Lasa un raspuns