Două zile de sărbătoare la poalele munților Groși în acest sfârșit de săptămână.
Sâmbătă, 26 august începând de la ora 20:00 are loc întâlnirea cu fii satului Groșii Țibleșului are loc la Căminul Cultural, Trecut prezent viitor – 429 de ani de la prima atestare documentară, urmată de seară de tineret de la ora 21:00.
Duminica, de la ora 9:30 are loc Hramul Bisericii Ortodoxă Română Sfântul Ierarh Nicolae din Groșii Țibleșului.
DE la ora 15:00 începe Festivalul Tradiții și Obiceiuri de pe Valea Țibleșului, ediția a XVI-a și are ca invitați Ansamblul Țibleșul, Ansamblul Măgura Cernești, Copiii de la Școala Ben Corlaciu din Groții Țibleșului, invitat special Anda Horoba.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș.
Lasa un raspuns