Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal şi Agenţia Naţională de Transplant, reclamate la Parchet

Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal şi Agenţia Naţională de Transplant, reclamate la Parchet

Preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie "Claudia Safta", Emanuel Ungureanu a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj o plângere împotriva Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR), condus de prof. univ. dr. Mihai Lucan, şi împotriva Agenţiei Naţionale de Transplant, "pentru abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor suferinde".
Emanuel Ungureanu a precizat că plângerea este depusă în ziua în care se împlineşte un an de la moartea tinerei Adina Bleotu, de 19 ani, care s-a aflat, timp de şapte ani, pe lista de aşteptare a ICUTR, pentru primirea unui rinichi. Ungureanu a precizat că plângerea este împotriva celor două instituţii menţionate şi nu a actorului Alexandru Arşinel, căruia i-a fost efectuat un transplant renal, în data de 30 august, de către o echipă condusă de prof. univ. dr. Mihai Lucan. El a subliniat că actorul, în vârstă de la 74 de ani, a aşteptat doar trei zile primirea unui rinichi compatibil, în timp ce tineri, la limita supravieţuirii, membrii ai fundaţiei pe care Ungureanu o coordonează, sunt amânaţi de şapte-opt ani de la operaţia ce i-ar putea scăpa de dializă şi le-ar putea salva viaţa.
La conferinţă au participat, în scaune cu rotile, Delia şi Cornel, care fac dializă de 15 şi respectiv 25 de ani.
Cornel a condus timp de un deceniu Asociaţia Bolnavilor Renali din Cluj, care a militat pentru un sistem coerent de transplant la nivel naţional. El a relatat că i s-a propus, la un moment dat, un transplant cu un rinichi prelevat de la o persoană în viaţă, dar a refuzat din consideraţii etice, nedorind să priveze de la o viaţă normală un donator sănătos. Cornel a susţinut că tinerii trebuie să aibă prioritate pentru transplantul renal, deoarece un adult rezistă mai uşor la dialize.
Delia a primit un rinichi de la tatăl ei, dar transplantul a eşuat după nici trei ani. Prezent la conferinţa de presă, părintele a relatat că a plătit, în 1995, pentru transplant, 3.000 de mărci germane, medicului Lucan şi echipei acestuia. Ca să nu se producă o respingere a rinichiului, Delia a făcut ulterior un tratament care i-a afectat grav sistemul osos şi a devenit dependentă de scaunul cu rotile.
Preşedintele Asociaţiei "Claudia Safta" a reclamat, în conferinţa de presă, "lipsa totală de transparenţă în efectuarea transplanturilor renale", "sistemul închis" şi a acuzat "discriminarea pacienţilor", precum şi faptul că, la Cluj-Napoca, vin cetăţeni străini cărora li se transplantează rinichi prelevaţi de la donatori români, amintind, totodată, că bolnavii nu sunt îngrijiţi post operator în Centre de Nefrologie. El s-a declarat surprins de declaraţia medicului chirurg Mihai Lucan făcută joi seara, la un post de televiziune, potrivit căreia "nu există Registru Naţional Unic de evidenţă a bolnavilor a căror viaţă poate fi salvată prin transplant şi nici liste de aşteptare". Ungureanu s-a declarat revoltat şi în privinţa emisiunii televizate de joi seara, în care profesorul Lucan "a simulat pregătirea unui grup de pacienţi pentru transplantul renal din cursul serii, deşi cunoştea foarte bine că nu poate fi efectuat din cauză că donatorul a avut hepatită virală C".

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.