În județul Maramureș se află peste 2.000 de cetățeni ucraineni refugiați. Majoritatea sunt integrați pe piața muncii și beneficiază de servicii medicale în baza contractelor de muncă, în aceleași condiții prevăzute de legislația românească pentru orice persoană asigurată.
Serviciile medicale acordate refugiaților ucraineni sunt decontate din fonduri europene special destinate gestionării acestei situații, în cadrul mecanismelor de sprijin activate la nivelul Uniunii Europene. Aceste finanțări au ca scop susținerea statelor membre care gestionează fluxuri de persoane strămutate, fără a afecta fondurile destinate cetățenilor români.
În prezent, 70 de persoane vulnerabile — copii și vârstnici — nu au încă un medic de familie arondat. Absența unui medic de familie limitează accesul la servicii medicale primare, monitorizare preventivă și continuitate în îngrijire, elemente esențiale pentru protejarea sănătății publice.
La inițiativa prefectului Florian Sălăjeanu, la sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș a avut loc o întâlnire tehnică de lucru , orientată către identificarea unei soluții rapide și conforme cu cadrul legal.
În perioada imediat următoare vor fi parcurse toate procedurile necesare pentru arondarea celor 70 de persoane vulnerabile la medici de familie , astfel încât să fie asigurat accesul la servicii medicale primare în condiții legale și sustenabile.

Lasa un raspuns