În acest sfârșit de săptămână, aproximativ 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș au efectuat aproape 70 de misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, atât pe raza localităților de competență, cât și în stațiunile turistice și pe traseele montane.
În această perioadă, în cadrul misiunilor specifice, au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și, în urma abaterilor legale constatate cu prilejul verificărilor, jandarmii au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale în valoare de 9.000 de lei.
Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru tulburarea liniștii publice, consum de alcool în spații nepermise sau apelare la mila publicului, fapte stabilite de prevederile Legii nr.61/1991 (R) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, sâmbătă, pe pârtia olimpică de schi de la Borșa, un snowboarder a accidentat o altă persoană care schia. În cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, acte care au fost predate organelor competente pentru continuarea procedurilor legale care se impun.
Jandarmeria Maramureș își reafirmă angajamentul de a fi mereu în slujba comunității, asigurându-i totodată pe cetățeni de aplicarea fermă a legii și de protecția participanților.

Lasa un raspuns