Inspecția Judiciară informează vineri că a început cercetarea disciplinarea față de unii magistrați implicați în dispunerea măsurilor preventive în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Vaslui care are ca obiect săvârșirea infracțiunii de viol și lipsire de libertate în mod ilegal.
"Urmare a verificărilor prealabile efectuate de Inspecția Judiciară începând cu data de 23 iunie 2015, la data de 24 iulie 2015, inspectorii din cadrul Direcție de inspecție pentru judecători și a Direcției de inspecție pentru procurori, în temeiul art. 45 alin. 6 lit. b din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, au început cercetarea disciplinară față de unii dintre magistrații implicați în dispunerea măsurilor preventive în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Vaslui ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal", se precizează într-un comunicat al Inspecției Judiciare transmis vineri AGERPRES.
Cercetarea disciplinară a fost începută, conform sursei citate, pentru "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență" și pentru "nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente" din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
"Cercetarea disciplinară este o etapă confidențială și obligatorie a procedurii disciplinare în cadrul căreia se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției persoanelor vizate", subliniază reprezentanții Inspecției Judiciare.
Fapta cercetată de Inspecția Judiciară s-a petrecut la 10 noiembrie 2014, în jurul orei 19,00.
O elevă s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu mașina. Cei doi au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localității Văleni, unde și-au mai chemat alți patru prieteni și au întreținut raporturi sexuale cu victima împotriva voinței acesteia. Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care a forțat victima să întrețină raporturi sexuale.
‘În jurul orei 22,30, tinerii au condus victima la domiciliul său și i-au recomandat să nu povestească despre cele întâmplate. Ajunsă acasă, fata a relatat părinților, care au sesizat polițiștii prin apel la numărul de urgență 112. De asemenea, a fost solicitată și o ambulanță, victima fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru îngrijiri medicale’, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Mihaela Ștraub.
La 19 iunie 2015, magistrații judecătoriei Vaslui au dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor șapte tineri.
Stiri de actualitate:
HANDBAL: CS Minaur, meci cu echipa de pe locul 2
NORD LITERAR: Zece conferințe în cadrul „Salonului ce carte – Baia Mare 2026”
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MARAMUREȘ: 182 de candidați pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat
DGASPC MARAMUREȘ: Noile reguli privind contestarea certificatului de încadrare în grad de handicap
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Curs de teatru și dezvoltare personală. Terapie prin teatru pentru copii de 6-12 ani
INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE JANDARMI: Rezultatele misiunilor de asigurare a ordinii publice în acest sfârșit de săptămână
CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII: Informare pentru elevii și studenții beneficiari ai pensiei de urmaș
SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ: Schimb de experiență medicală româno-ucraineană
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 13 octombrie în Baia Mare și Căpriniș
VIDEO: A început o nouă etapă al ABC-lui sindical
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE deschide porțile curiozității în „Laborator – Știința în joacă”
HANDBAL: Minaur – victorie cu Steaua și calificare în turul 3 al Cupei României
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: Peisaj din interior – invitație la vernisajul expoziției personale semnate de Daniel Bozga
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Vernisajul expoziției temporare „Vestigii arheologice preistorice descoperite prin teledetecție în Maramureșul Istoric”
MUZEUL MARAMUREȘAN: Post vacant de îngrijitoare la Muzeul Satului Maramureșean ”Mihai Dăncuș”
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Invitație la expoziția de fotografie „Începuturi” de Gabriel Roman
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Vești bune pentru persoanele îndreptățite la despăgubiri
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 12 octombrie în Baia Mare și Ocoliș
FOTBAL: CSM Sighet, victorie fără emoții acasă
INSPECŢIA JUDICIARĂ: Unii magistrați implicați în dosarul de viol de la Vaslui, cercetați disciplinar

Lasa un raspuns