INIȚIATIVĂ: Rădăcini pentru România, un proiect pentru ocrotirea pădurii demarat de PNL. Vezi ce implică acesta

INIȚIATIVĂ: Rădăcini pentru România, un proiect pentru ocrotirea pădurii demarat de PNL. Vezi ce implică acesta

Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal au lansat ieri proiectul ”Rădăcini pentru România”, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului. Prezentat de către deputaţii Florin Alexe și Costel Alexe, proiectul se încadrează în direcţia constant asumată de către PNL privind interesul pentru ocrotirea bogăţiilor naturale ale ţării şi păstrarea echilibrului ecologic.
”Rădăcini pentru România” este un proiect național care are trei componente. Prima vizează demararea unei campanii de informare cu privire la necesitatea implicării tuturor în efortul de reîmpădurire şi oferirea suportului tehnic pentru orice ONG care dorește să se alăture acestei acțiuni. Prin cea de a doua componentă se urmăreşte implicarea tinerilor din toate organizaţiile Partidului Național Liberal în acţiuni de voluntariat privind plantarea de copaci. Nu în ultimul rand, prin intermediul acestui proiect se mai doreşte realizarea Hărţii Viitorului, o platformă online complexă pe care se va regăsi suportul tehnic necesar pentru campaniile de reîmpădurire, precum şi o hartă online, cu calendar, a plantărilor din România. Publicul larg va putea urmări toate acţiunile de plantare care au loc, iar cei care doresc să se implice, vor avea la dispoziție toate informațiile necesare pentru a se putea alătura.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.