Numărul pacienților care ajung la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare este din ce în ce mai mare. Temperaturile scăzute i-au afectat pe seniori, dar și pe pacienții cu tuberculoză aflați în evidențele medicilor de specialitate.
Toate paturile de spitalizare continuă de la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare sunt ocupate. Cadrele medicale susțin că de vină este gerul ce i-a afectat în mod special pe vârstnici, dar și pe copii.
”Spitalul nostru momentan este plin, la capacitate. Avem totuși disponibile la spitalizarea de zi paturi pentru eventualele urgențe. Specific perioadei de iarnă și zonei noastre de munte, suntem cu paturile ocupate. Este rece afară, cazuri de pneumonii și bronșite sunt internate toate”, explică managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Baia Mare, Gabriela Hofer.
Cei mai afectați din cauza gerului sunt pacienții cu tuberculoză.
”Avem capacitate maximă la persoanele cu TB. Am constatat o agravare a cazurilor de TB, probabil și datorită sezonului rece care favorizează boala. Contrar altor luni în care nu am avut decât 40-50 de cazuri de TB internate, acum am avut de la 55 în sus”, a mai spus managerul Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare.
Sunt mulți pacienți băimăreni care preferă spitalizarea de zi, au mai spus reprezentanții unității medicale.

Lasa un raspuns