Info Trafic: Tronsoane cu polei pe mai multe sectoare de drumuri judeţene Ceaţă în Pasul Prislop, vizibilitate redusă sub 100 de metri!

Info Trafic: Tronsoane cu polei pe mai multe sectoare de drumuri judeţene Ceaţă în Pasul Prislop, vizibilitate redusă sub 100 de metri!
Vremea a fost relativ caldă. Cerul a fost mai mult senin în prima parte a zilei, iar seara a fost mai mult acoperit. A plouat la Cavnic, iar în zona montană a nins, izolat. Vântul a prezentat intensificări, în zona montană înaltă, de până la 72 km/h, la Iezer.  

Precipitaţiile sub formă de ploaie căzute aseară la Cavnic au favorizat, datorită temperaturii scăzute (-2 grade Celsius) şi curenţilor de aer rece, formarea poleiului pe carosabilul DJ 184  în partea montană a oraşului, în Pasul Roata şi la intersecţia cu DJ109F spre localitatea Strâmbu-Băiuţ), respectiv pe DJ 109F, în zona pârtiilor de schi şi spre localitatea Budeşti. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţin viabilitatea celor două drumuri judeţene au intervenit cu utilaje şi au răspândit şapte tone de material antiderapant. De asemenea, au fost condiţii meteorologice care au favorizat formarea de polei pe tronsoane de drumuri judeţene: DJ 109G Vălenii Lăpuşului-Mesteacăn; DJ 110C Vima Mică-Vima Mare; DJ109F Târgu Lăpuş-Baba; DJ109F Târgu Lăpuş-Băiuţ; DJ 171 Târgu Lăpuş-Suciu de Sus-Groşii Ţibleşului; DJ 186 Vadu Izei-Săcel; DJ 187 Leordina-Poienile de Sub Munte; DJ 188 Bogdan Vodă-Vişeu de Sus; Dj 186 Fereşti-Budeşti; DJ 109F Fereşti-Ocna Şugatag şi DJ 185 Hărniceşti-Ocna Şugatag. Angajaţii societăţii judeţene de Drumuri şi Poduri au acţionat cu 12 utilaje şi au împrăştiat 54 tone de material antiderapant pentru a combate poleiul. La această oră carosabilul drumurilor judeţene este curat, dar umed. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale, fără a fi semnalate evenimente deosebite.     

Toate sectoarele de drumuri naţionale sunt umede. La Borşa cade lapoviţă, iar pe DN 18, în Pasul Prislop este semnalată ceaţă. Vizibilitatea este redusă sub 100 de metri. Comitetul Judeţean de iarnă recomandă conducătorilor de autovehicule să circule preventiv în zonele cu vizibilitate redusă şi să folosească luminile de întâlnire pe faţă şi a poziţiei pe spate şi de ceaţă. Se solicită şoferilor să adapteze viteza autovehiculelor în câmpul de vizibilitate redusă şi să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul precedent. Se impune ca şoferii să renunţe, în zonele cu ceaţă, la efectuarea depăşirilor pentru a evita producerea de accidente rutiere. În caz de staţionare a autovehiculelor pe marginea şoselei sau în apropierea benzii de rulare este bine să semnalizaţi prezenţa acestora prin aprinderea luminilor de poziţie şi a celor de avarie.

Pentru a combate poleiul şi a asigura condiţii normale de trafic s-a intervenit cu utilaje şi au fost răspândite 51 tone de material antiderapant (o tonă pe DN 18, în Pasul Gutâi; 20 de tone pe DN 19, pe Dealul Huta-Certeze; 14 tone pe DN 18, pe Dealul Hera, la Petrova şi în zona limitrofă a localităţii şi 16 tone pe DN17C, pe Dealul Ştefăniţei).      

METEO

Valori ale temperaturilor aerului: -4 grade Celsius la Borşa; -3 grade Celsius la Dragomireşti; -2 grade Celsius la Iezer şi Petrova; -1 grad Celsius la Fereşti şi Leordina; 0 grade la Târgu Lăpuş şi Copalnic; 1 grad Celsius la Sighetu Marmaţiei; 2 grade Celsius în Baia Mare, Ocna Şugatag şi Săpânţa; 4 grade Celsius în Baia Sprie şi Pasul Gutâi. Meteorologii au prognozat pentru astăzi o vreme realtiv caldă. Cerul va fi mai mult noros. Local, îndeosebi în cursul nopţii va ploua. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab, la moderat, cu intensificări la munte.  Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 8 grade Celsius, iar cele minime între 1 grad şi 4 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţa. Termometrele indică,acum, următoarele valori termice: -2 grade Celsius la Iezer;  -0 grade Celsius la Târgu Lăpuş; 2 grade Celsius în Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Săpânţa şi Ocna Şugatag.      

HIDRO

Nivelurile şi cursurile de apă din judeţ au fost uşor variabile.Nu au fost semnalate probleme deosebite. Se menţine gheaţă la mal pe râurile Tisa, Vişeu, Vaser, Ruscova, Iza, Mara, Lăpuş, Cavnic şi Firiza. Este prezent în continuare podul de gheaţă format pe râul Iza, la Vadu Izei, respectiv mai sunt două poduri de gheaţă cu ochiuri pe râurile  Mara şi Suciu. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se efectuează în condiţii de siguranţă.          

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.