Universitatea „Babeş-Bolyai”, extensia Sighetu Marmaţiei va găzdui de vineri o expoziţie inedită, gândită de către departamentul de geologie al universităţii. Expoziţia temporară, intitulată “Ultimii dinozauri din Transilvania”, pune în valoare fosile descoperite în ultimii ani de paleontologii clujeni, la care se adaugă o serie de reconstituiri care încearcă să redea cât mai fidel aspectul acestor vechi “locuitori” ai Transilvaniei. Este vorba despre un număr de patru exponate în mărime naturală şi câteva surprize de care vor avea parte cei care vor vizita această expoziţie.
„Expoziţia se numeşte ”Ultimii dinozauri din Transilvania” şi conţine câteva replici în mărime naturală ale unor dinozauri descoperiţi în geoparcul Ţara Haţegului şi care au făcut o lungă călătorie până la noi. Este practic prima locaţie a lor în afara Clujului”, a menţionat conferenţiar universitar dr. Gabriela Ilieş, de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, extensia Sighetu Marmaţiei.
Vernisajul expoziţiei are loc vineri, la ora 12:00. Cu această ocazie va fi difuzat şi un filmuleţ de prezentare.
„Domnul profesor Vlad Codrea, care a făcut câteva descoperiri foarte importante de fosile de dinozauri în Transilvania, nu numai la Haţeg, ci şi în Râpa Roşie şi în Bazinul Transilvaniei, o să vină şi o să ne prezinte câte ceva despre activitatea dumnealui, iar pe parcursul celor două săptămâni cât timp expoziţia va sta la noi o să avem un program pentru publicul larg, ne-ar face mare plăcere să ne viziteze copiii cu clasele, părinţii cu copiii, o să avem ghidaj şi animaţie gândită şi executată de către studenţii de la Geografia Turismului”, a mai explicat Gabriela Ilieş.
Expoziţia va fi deschisă până în 23 octombrie.

Lasa un raspuns