După ce la mijlocul lunii Tineretul Naţional Liberal a oferit şansa unui cuplu să aibă parte de o cină romantică printr-o simplă declaraţie de dragoste şi o fotografie, aceiaşi tineri liberali oferă acum prilejul sighetenilor de a câştiga o excursie într-o staţiune din România.
„De Dragobete, alege sufletul pereche” este un eveniment care li se adresează tuturor sighetenilor. Cuplurile care s-au înscris în concursul anterior desfăşurat de către tinerii liberali, „Te iubesc mai mult decât…” au fost şi ele invitate să participe la sărbătoarea de Dragobete organizată de către TNL Sighet. Tineretul liberal din municipiu s-a pregătit cu mult timp în urmă pentru acest eveniment şi a ales să promoveze sărbătoarea românească a dragostei.
„Evenimentul nostru, care se numeşte „De Dragobete, alege sufletul pereche” este gândit ca un proiect care se pliază pe una dintre sărbătorile tradiţionale şi care ne oferă sprijinul de a marca încă o dată dragostea. Am gândit o acţiune prin care să promovăm portul şi de aceea am ales o locaţie aparte, ce păstrează esenţa întregii tradiţii maramureşene. Am reuşit împreună cu colegii de la TNL să realizăm un colaj inedit de fotografii, un colaj ce poate fi vizualizat pe pagina noastră de Facebook, TNL Sighetu Marmaţiei”, a declarat Mihai Oprişanu, de la TNL Sighetu Marmaţiei.
Evenimentul va avea loc vineri, 26 februarie, începând cu ora 21:00, la Clubul Fashion din Sighet.

Lasa un raspuns