‘Opriţi spionajul în masă’, ‘Închideţi Big Brother’: câteva mii de persoane s-au reunit sâmbătă la Washington pentru a solicita o nouă lege care să reformeze programele de monitorizare ale NSA, considerate că aduc atingeri vieţii private, transmite AFP.
La douăsprezece ani de la adoptarea Patriot Act, celebrul text votat pe fondul atacurilor teroriste de la 11 septembrie pentru a spori competenţele serviciilor secrete în domeniul monitorizării comunicaţiilor, circa 4.500 de persoane, conform organizatorilor, au manifestat sub ferestrele Capitoliului, sediul Congresului american, solicitând încheierea ‘spionajului american’ şi a ‘minciunilor’.
Arborând bannere turcoaz pe care puteau fi citite mesaje precum ‘Nu ne mai supravegheaţi’, manifestanţii au transmis Congresului o petiţie semnată pe internet de peste 575.000 de persoane prin care le solicită aleşilor americani să ‘elimine orice urmă de îndoială cu privire la amploarea programelor de spionaj ale NSA’, Agenţia de Securitate Naţională.
Agenţia specializată în interceptarea comunicaţiilor se află sub tirul criticilor în urma dezvăluirilor făcute de fostul său consultant Edward Snowden, actualmente refugiat în Rusia, referitoare la programele de monitorizare a internetului şi metadatelor telefonice a milioane de americani, vizând de asemenea expaţi şi conducători politici ai unor ţări aliate, printre care Franţa şi Germania.
Stiri de actualitate:
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
‘ÎNCHIDEŢI BIG BROTEHER’: Manifestaţie contra NSA la Washington

Lasa un raspuns