INCENDIU PE MUNTE-Pompierii maramureşeni continuă lupta cu flăcările pe munţii din apropierea oraşului Borşa

INCENDIU PE MUNTE-Pompierii maramureşeni continuă lupta cu flăcările pe munţii din apropierea oraşului Borşa

256 de oameni acţionează de la primele ore ale dimineţii pentru localizarea şi  lichidarea incendiului  din zona Vârfului Toroioaga. 113 pompieri , 101 jandarmi şi 51 de silvicultori luptă cu focul reizbucnit luni dimineaţa.
    In zonă se acţionează inclusiv cu 10 drujbe ale jandarmilor şi personalului silvic şi două autospeciale, pentru care s-a realizat o linie de furtun de înaltă presiune de tip D, în lungime de  700 de metri.
    Forţelor de la sol li s-a alaturat încă de aseară de la ora 19.00,  un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., având un  echipaj format din 8 militari, care efectuează misiuni de stingere a focului în zonă. Conform I.S.U. Maramureş, acţiunile de lichidare a incendiului s-au desfaşurat în cursul nopţii de luni până la ora 24.00.
    In acest moment sunt înregistrate 9 focare viabile, cele mai puternice dintre acestea fiind controlate.
    Coordonarea operaţiunilor  la faţa locului este asigurată de care col. Ion Pop inspectorul şef al I.S.U Maramureş, urmând ca în jurul amiezii să ajungă în zonă şi prefectul judeţului Maramureş Anton Rohian.
    De precizat că  pentru a evita orice eveniment nedorit, în zonă a fost blocat accesul culegătorilor de afine .
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.