INCENDIU DEVASTATOR: Școala din Șieu a fost cuprinsă de flăcări

INCENDIU DEVASTATOR: Școala din Șieu a fost cuprinsă de flăcări

Un incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică la acoperișul școlii din Șieu. În jurul orei 1:00, pompierii au fost sesizați de producerea incendiului și au fost solicitați să intervină pentru a stinge flăcările. 

Doi tineri care treceau pe lângă școală au văzut flăcările și au anunțat pompierii. Aceștia au intervenit în câteva minute, dar și așa pagubele sunt mari.

“Duminică dimineața Garda de intevenții Bogdan vodă a intervenit în loclaitatea Șieu unde acoperișul Școlii a fost cuprins de flăcări. În urma incendiului a ars acopeișul din lemn pe o suprafață de aproximativ 700 metri pătrați și s-au degradat diverse obiecte de mobilier, tencuială și zugrăveală. Cel mai probabil incendiul a pornit din cauza unor cabluri electrice izolate necorespunzător”, a declarat Oana Gonczi, purtător de cuvânt ISU Maramureș.

Din cauza deteriorării clădirii mai multe clase au fost mutate temporar pentru a nu fi suspendate orele.

“Copiii au fost mutați în corpul de clădire din față, că erau două corpuri de clădire, acum nu sunt două săli de clasă, sala profesorală și clasa 0, dar cei din clasa 0 cred că vor fi mutați la o altă școală, vom dicuta cu părinții să vedem cum procedăm”, a arătat Adriana Iusco, primarul localității Șieu.

În urma incendiului acoperișul școlii a ars în totalitate iar majoritatea claselor vor avea nevoie de reparații.

 “Acoperișul școlii a ars în totalitate și bineînțeles din cauza intervenției pompierilor o să fie nevoie să fie reabilitate toate sălile de clasă, a curs apă și pe tavan și pe pereți și necesită reparații”, a mai precizat primarul localității Șieu, Adriana Iusco.

Din primele verificări, incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit la centrala termică. Costurile pentru reparații se ridică la 500 000 de lei.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.