În urmă cu 22 de ani, cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu a fost executat

În urmă cu 22 de ani, cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu a fost executat
Cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu a fost executat în ziua de Crăciun, în urmă cu 22 de ani, după un proces desfăşurat la Târgovişte, oraş unde cei doi soţi au fost capturaţi de Miliţie, după ce fugiseră cu un elicopter de pe clădirea CC al PCR (actualul sediul al Ministerului de Interne).
Soţii Ceauşescu au fost acuzaţi şi judecaţi pentru genocid şi subminarea puterii de stat, întrucât au determinat în decursul vremii moartea a 60.000 de persoane, au organizat acţiuni armate împotriva poporului român şi a puterii de stat, au distrus bunuri obşteşti şi au încercat să fugă din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuşi la bănci din străinătate.
Aceste acuzaţii formulate de completul de judecată al Tribunalului Extraordinar Militar au fost încadrate în categoria crimelor grave săvârşite împotriva poporului român.
Sentinţa a fost executată în 25 decembrie 1989, în jurul orei 14.45, în incinta garnizoanei din Tîrgovişte.
Acesta a fost debutul sângeros al României democratice, mulţi considerând că revoluţia poporului a fost furată de către foştii comunişti.
Ulterior, a fost pusă în discuţie legalitatea tribunalului care l-a condamnat şi executat pe Nicolae Ceauşescu, în ziua de Crăciun a anului 1989, împreună cu soţia sa, Elena Ceauşescu.
Dosarul soţilor Ceauşescu a dispărut imediat după redactarea sentinţei de către judecătorul Gică Popa, respectiv în perioada ianuarie-februarie 1990.
Judecătorul care i-a condamnat la moarte pe soţii Ceauşescu, colonelul de justiţie Gică Popa, s-a sinucis la 1 martie 1990.
"Aşa cum am spus în repetate rânduri, consider că am fost martor la reconstituirea unei crime şi nu la cea a unui dosar penal", a declarat atunci Dinel Staicu. "Ceauşescu a fost judecat şi executat, nu judecat şi condamnat. Nu am venit până acum pentru că nu recunosc acest dosar", a mai spus Dinel Staicu. El a precizat că are o copie a dosarului de la Elena Bărbulescu (sora lui Nicolae Ceauşescu).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.