În Sighetu Marmației au fost amenajate două puncte anti-caniculă

Primăria municipiului Sighetu Marmației  măsurile necesare pentru acordarea de asistență cetățenilor, pe parcursul perioadelor caniculare din această vară.

În acest sens, pe raza orașului, au fost amenajate două puncte anti-caniculă: în fața Primăriei Sighetu Marmației și în fața centrului comercial Carrefour. Acestea funcționează de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 16.00 și asigură atât distribuirea apei potabile pentru cetățeni, cât și personal medical de specialitate, dotat cu aparate pentru măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei.

„Îi sfătuiesc pe toți cetățenii să respecte măsurile și recomandările specialiștilor și să supravegheze îndeaproape copiii, persoanele cu probleme de sănătate și vârstnicii. Nu ezitați să poposiți la cele două puncte de ajutor anti-caniculă pentru a vă hidrata și să solicitați sprijinul personalului medical în caz de necesitate”, – a declarat Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației.

Personalul medical și de asistență socială este asigurat de Direcția de Asistență Socială a Primăriei Sighetu Marmației și de Spitalul Municipal Sighet.

Foto: Mirela Buftea Nemeș

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.