ÎN SCĂDERE: Rata creditelor neperformante a fost de 13,57%, în ianuarie

ÎN SCĂDERE: Rata creditelor neperformante a fost de 13,57%, în ianuarie

 Rata creditelor neperformante, potrivit definiției ABE, a fost de 13,57%, în ianuarie, în scădere cu 0,04 puncte procentuale față de nivelul înregistrat la finalul anului 2015, potrivit datelor Băncii Naționale a României.

Față de luna decembrie 2014, indicatorul este mai mic cu 7,14 puncte procentuale.
Potrivit definiției ABE, implementată în cadrul național prin Ordinul BNR nr. 6/2014, expunerile neperformante sunt cele care îndeplinesc o serie de criterii precum expuneri semnificative cu scadența depășită cu peste 90 de zile. De asemenea, pentru expunerile neperformante se consideră că, în lipsa executării garanției reale, este improbabil ca debitorul să își achite integral obligațiile din credite, indiferent de existența oricărei sume, restante sau numărul de zile de întârziere de plată.
Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit, cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare, a crescut la 713.921 de persoane, în ianuarie, fiind mai multe cu 9.675 față de luna decembrie 2015, potrivit datelor Băncii Naționale a României.
Un număr mai mare al persoanelor cu restanțe a fost înregistrat în septembrie 2015, când depășea 716.000. În ceea ce privește valoarea restanțelor, acestea se ridicau, în ianuarie, la 11,03 miliarde lei, din care peste 4,43 miliarde lei erau în moneda națională, 4,61 miliarde lei echivalent în euro, 1,93 miliarde lei echivalent în alte valute și 48,4 milioane lei echivalent în dolari.
În funcție de categoria de întârziere, restanțele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 7,61 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanțe de 49,8 milioane lei cu o întârziere de 61-90 zile, respectiv de 56,3 milioane lei, între 31-60 de zile.
Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanțului depășea 1,44 miliarde lei, iar 1,86 miliarde lei — la colectare. Datele BNR mai arată că, în luna ianuarie, valoarea totală a restanțelor firmelor și populației la bănci depășea 20,8 miliarde lei, Bucureștiul reprezentând peste 34% din total.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.