In memoriam Gheorghe I. Brătianu

O vitrină de carte, care se cheamă „Gheorghe I. Brătianu – filosof al istoriei”, a fost realizată la Biblioteca Județeană la 125 de ani de la naşterea istoricului.

Gheorghe I. Brătianu, s-a născut la data de 21 ianuarie 1898, la Ruginoasa, judeţul Iaşi, fiind fiul lui Ion I. C. Brătianu şi al principesei Maria Moruzi-Cuza.

A luat licenţa în drept la Universitatea din Iaşi, licenţa în litere la Sorbona, Franţa, a devenit doctor în filosofie la Universitatea din Cernăuți şi doctor în litere (istorie medievală), tot la Sorbona, în Franţa, în anul 1929. În anul 1924 a fost numit profesor titular la catedra de istorie medievală la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi. A activat în această funcţie până în anul 1940, când a fost transferat la Universitatea din București.

Din anul 1928 a devenit membru corespondent al Academiei Române, la propunerea istoricului Nicolae Iorga. În această perioadă, Gheorghe I. Brătianu a fost membru şi al altor societăţi şi organisme ştiinţifice, lumea ştiinţifică românească şi internaţională recunoscându-l ca pe un savant de primă talie. El aderă la ideologia politică a Partidului Naţional Liberal, treptat, devenind o voce activă în cadrul PNL, în special în rândul tinerei generaţii. După 23 august 1944, a fost considerat de comuniştii din România ca fiind adversar al acestora şi atacat în presa de stânga ce servea interesele Partidului Comunist din România. În noaptea de 7/8 mai 1950 a fost arestat şi întemniţat la Penitenciarul pentru deţinuţi politici de la Sighetul Marmației, unde, fără a fi fost vreodată judecat şi condamnat, a murit în noaptea de 23/24 aprilie 1953.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.