În această vară debutează reabilitarea Palatului Administrativ din Baia Mare

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș anunță că în această vară debutează lucrările pentru reabilitarea Palatului Administrativ din Baia Mare, un simbol arhitectural al județului nostru, dar care are nevoie de o reînnoire completă pentru a răspunde cerințelor actuale. Investiția se ridică la 25 milioane de euro finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.

Pentru a putea face acest pas, a fost necesar să aducem clădirea în patrimoniul județului. Surprinzător sau mai puțin, înaintea mea, nimănui din conducerea județului nu i-a păsat că Palatul Administrativ nu se află în proprietatea județului Maramureș! Am obținut în luna mai 2023 Hotărârea de Guvern prin care clădirea administrației județene a fost trecută din domeniul statului în cel al Maramureșului. Prin acest pas am putut face mai departe demersurile pentru a obține finanțarea necesară pentru reabilitare și modernizare”, a declarat Ionel Bogdan.

Construcția Palatului Administrativ a fost finalizată în 1972, include șase corpuri, cu diverse funcții administrative și de arhivare.

”Prin lucrările care vor fi realizate aici vom eficientiza energetic clădirea, vom moderniza sistemele de încălzire și ventilație, vor fi restaurate fațadele și interioarele, asigurându-ne că păstrăm arhitectura originală. Mai mult, vom implementa măsuri pentru a face clădirea accesibilă persoanelor cu dizabilități, prin montarea unui ascensor, dar vom îmbunătăți și securitatea la incendiu.
Transformăm Palatul Administrativ într-un spațiu modern și eficient, în beneficiul celor 350 de angajați și al tuturor maramureșenilor care calcă pragul Consiliului Județean. Totul pentru Maramureș!” – a adăgat Ionel Bogdan.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.