Poliţiştii de frontieră sătmăreni împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea au descoperit într-un microbuz produse electronice susceptibile a fi furate. Bunurile în valoare de aproximativ 128.000 de euro au fost indisponibilizate până la finalul cercetărilor.
Azi, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în România pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un bărbat cu dublă cetăţenie, română și maghiară. Bărbatul în vârstă de 39 de ani conducea o autoutilitară înmatriculată în România.
În urma controlului efectuat de către poliţiştii de frontieră împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea s-au descoperit 78 de produse electronice (imprimante). Existând suspiciuni rezonabile cu privire la provenienţa produselor transportate, s-a efectuat un control specific în urma căruia s-a stabilit faptul că firma destinatară nu există în bazele de date, facturile sunt fictive, iar bunurile transportate sunt susceptibile a fi furate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar bunurile au fost indisponibilizate până la finalul cercetărilor.
Lasa un raspuns