Video|”Împreună vom reuși” – un proiect pentru copii

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Baia Mare a depus, la Consiliul Județean Maramureș, o cerere de asigurare a cofinanțării proiectului ”Împreună vom reuși! – Salvarea copiilor cu risc de abandon școlar prin educație incluzivă”. Proiectul este propus spre finanțare în cadrul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European 2014 – 2021.

Promotorul proiectului este Fundația ”Copiii pentru copii – Copiii păcii”, iar partener este Universitatea Tehnică din Cluj – Centrul Universitar Nord Baia Mare. Grupul țintă de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Baia Mare este alcătuit din 60 de elevi. În cadrul proiectului vor fi angajate șase cadre didactice care vor desfășura activități specifice, un coordonator de proiect și un responsabil financiar timp de 12 luni.

Copiilor li se vor asigura, în cadrul programului, patru ore de muncă educativă saptămânal, tabere școlare de vară, excursii care implică schimb de experiență cu copii, sprijin material constând în haine și îmbrăcăminte, un pachet de rechizite, instruirea cadrelor didactice pentru educație parentală, un schimb de experiență în Norvegia, precum și câte un calculator.

Proiectul este propus în acord cu obiectivele de dezvoltare ale județului Maramureș cuprinse în Strategia de dezvoltare 2014-2020, care prevede investiții în competențe, educație și învățare continuă; promovarea coeziunii sociale prin creșterea incluziunii sociale a persoanelor dezavantajate și combaterea discriminării; dezvoltarea unui capital uman performant în următorii ani; promovarea egalității de gen în toate domeniile vieții sociale și economice; sprijin calificat pentru pregătirea școlară suplimentară dar și prevenirea abandonului școlar, mai ales în rândul copiilor și tinerilor proveniți din grupuri defavorizate (rromi, familii monoparentale, fără venituri, copii cu dizabilități sau copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate).

Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean a arătat că, pentru continuarea demersurilor inițiate, au fost îndeplinite condițiile pentru adoptatea proiectului de hotărâre privind asigurarea cofinanțării proiectului ”Împreună vom reuși! – Salvarea copiilor cu risc de abandon școlar prin educație incluzivă”. Plenul Consiliului Județean a votat, în ședința din luna aprilie 2019, pentru cofinanțarea acestui proiect.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.